COMUNA BREBU la Festivalul Internațional de Artă Folclorică de la Cracovia

Anul acesta Comuna Brebu a reprezentat România la cel de al 43-lea Festivalul Internațional de Artă Folclorică de la Cracovia, alături de alte 8 tari. Delegația comunei Brebu, condusă de primarul Adrian Ungureanu, la ziua dedicată României, a prezentat un stand cu produse tradiționale (dulcețuri de diferite feluri, sucuri de fructe), clătite cu dulceață, obiceiuri (tors lâna), precum costume populare şi pleduri din zonă. Apreciate au fost dansurile şi jocurile populare susținute de Ansamblul Brebenelul, melodiile cântate de Dobre Mediuta, voce şi Dilimot Gheorghe, fluier şi cimpoi. Întreaga activitate a fost susținută şi încurajată de Excelența sa, domnul Ambasador al României în Polonia, Dranga Ovidiu, membrii ai ambasadei, prezenți alături de brebeni, pe tot parcursul activității. Un sprijin substanțial l-am avut şi din partea domnului Ignat Timar, Președintele Societății Polono Române din Cracovia. De asemenea primarul localității poloneze partenere, Jablonka, Antoni Karlak, s-a deplasat special la Cracovia ca să fie alături de brebeni la această manifestație şi să ne susțină.

Atât standul cât şi întreaga prestație susținută de delegația comunei Brebu, a fost apreciată de toți cei prezenți din conducerea Ambasadei României în Polonia, de organizatori, audiență, precum şi de mulți români care locuiesc în Polonia, veniți special la manifestările din Cracovia. 

             

 
   Ansamblul Brebenelul
 
   Ansamblul Brebenelul
 
   Ansamblul Brebenelul
 
  Dobre Mediuta

1  Ansamblul ''Brebenelul'' din Brebu Prahova la Ziua României în cadrul Festivalul Internațional de Artă Folclorică de la Cracovia

2  BREBU Dorota Ostrowska - foto


Ultima modificare Luni, 18 Noiembrie 2019 15:55