SCRISOARE DESCHISĂ – PUNCT DE VEDERE
Comuna Brebu este una dintre cele mai frumoase comune, nu doar din Prahova, ci, pot spune, din țară. Cei care o vizitează au doar cuvinte de admirație.
Din păcate, nu cu mult timp în urma, toate realizările comunității au fost știrbite de cele petrecute în școala din satul Pietriceaua, aparținător comunei Brebu. Față de această situație, punctul meu de vedere este următorul:
Deși mi s-a spus că a avea un punct de vedere tranșant în acest caz înseamnă să pierd voturi anul următor (!?), țin să vă spun că niciodată nu am fost un laș, un mediocru. Am spus lucrurilor pe nume de fiecare dată, am făcut tot ce mi-a stat în putință să mă ridic prin pregătire, educație, experiență managerială la așteptările cetățenilor. Nu-mi încalc principiile și onoarea pentru voturi. Cine mă apreciază pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce am făcut și crede că voi face pe mai departe pentru aceasta localitate, m-a votat și mă va vota în continuare.
Totdeauna școala din Brebu a stat în atenția mea. Fost cadru didactic, provenit dintr-o familie de cadre didactice, soția cadru didactic, nu puteam trece nepăsător peste problemele școlii. (Școala a se înțelege atât Brebu cât și Pietriceaua). De aceea m-am implicat mereu în asigurarea unor condiții bune de desfășurare a activităților școlare. Reparația sălii de sport este un simplu exemplu.
Am aprobat de fiecare dată fonduri pentru reparații și modernizări în școală, fonduri pentru bursele elevilor, pentru salariile cadrelor didactice, etc. La toate vizitele și schimburile de experiență cu țările partenere (Polonia, Ungaria, Republica Moldova, Franța, Macedonia) conducerea școlii a fost prezentă de fiecare dată și a putut vedea exemple de învățământ model. Copii, tineri din comună, membrii ai ansamblului folcloric, au participat și ei. De multe ori am fost întrebat: de ce îi iau pe toți? De ce? Pentru că am considerat mereu că sunt ocazii de cunoaștere, de a vedea și alte modele, de a avea termen de comparație în aprecierea celor ce se întâmpla în jur.
Educația elevilor nu se face numai cu banii alocați de primărie pentru întreținere. Cu mai mult de 5 ani în urmă am cerut conducerii școlii de atunci să-mi spună care este motivul că, la începutul fiecărui an școlar, tot mai mulți copii din Brebu merg la școlile din Câmpina. Mai mulți părinți mi-au semnalat de pe atunci nivelul scăzut al învățământului de la Brebu, atitudinea unor cadre didactice față de copii, modul de adresare nepotrivit al acestora, stilul vestimentar neadecvat al unora, etc. De ce copiii din Brebu, deși participă la olimpiade, nu înregistrează rezultate constante și nu merg și-n etapele superioare!? De ce rezultatele bune la examenele de treaptă au un procentaj scăzut și, mai ales, la școala din Pietriceaua!? Cum este posibil ca la testele naționale rezultatele să fie slabe!? Răspunsurile au fost evazive și deloc concludente. Am solicitat să fiu invitat la ședințele consiliului profesoral și la ședințele consiliului administrativ, să pot discuta cu cadrele didactice direct și să primesc răspunsuri fără interpunerea conducerii școlii. Am fost refuzat. Am solicitat, în calitate de cadru didactic, să asist la ore, fără a interveni în desfășurarea orelor, numai să-mi fac o părere asupra strategiei didactice a cadrului didactic. Conducerea școlii de atunci mi-a comunicat că nu se poate să particip la ore decât cu aprobarea Inspectoratului Școlar Județean Prahova sau a Ministerului Educației. Nu am renunțat, că nu mi-e felul, am solicitat în scris la cele două instituții aprobare de a asista la ore. Răspunsul: se încalcă legea! care? și că primarul trebuie să se ocupe numai de partea administrativă a școlii, nu și de învățământ, deși le-am explicat că solicit acest lucru din cauza sesizărilor unor părinți. Acum 5 ani am fost pentru probleme administrative, împreuna cu directorul școlii de atunci, la Școala din satul Pietriceaua. Normal că am intrat și prin clase pentru a vedea starea lor. Ce am constatat atunci? Deși nu era pauză, erau cadre didactice în cancelarie, iar clasele 5-8 și 6-7 făceau orele simultan, pentru că nu îndeplineau condițiile legale de formare a claselor (min. 10 elevi). În clasa a 5-a plus a 8-a erau în total erau 10 elevi, iar în clasa a 6-a plus a 7-a în total erau 12 elevi. Am întrebat ce învățământ este acela când un cadru didactic predă 20 minute pentru clasa a 5-a, 20 pentru a 8-a. La fel pentru clasele 6-7. Ce face elevul de clasa a 5-a, când se predă sau este ascultat elevul din clasa a 8-a și invers? Clasa a 8-a are treaptă și ar trebui să învețe temeinic. Cum o face dacă ... Am întrebat cum se țin orele, ce materiale media folosesc, cum se descurcă cu laboratoarele, dacă sunt titulare cadrele didactice (erau majoritatea suplinitoare și făceau naveta nu din Brebu, ci din Câmpina și alte localități). Mi s-a spus că nu sunt probleme de învățământ, ci numai administrative (lipsa apei la toalete, aprovizionarea cu lemne pentru centrala termică), probleme care au fost rezolvate. Având în vedere situația prezentată, am propus conducerii de atunci ca în școală să rămână grădinița și clasele I-IV, iar pentru elevii claselor 5-8 (aprox. 30 elevi) să punem la dispoziție un autobuz, care dimineața și la prânz să-i ducă și să-i aducă din satul Pietriceaua la școala din Brebu. Distanța, 4 km, timpul, 10 minute. Cheltuielile le suportă primăria. Ce a făcut conducerea școlii de atunci? (Exact cum fac unii acum pe site-urile de socializare: afirma că vreau să distrug învățământul!) Nu a explicat nimic părinților din ceea ce vreau să fac cu adevărat. Desigur părinții ușor manipulabili și sensibili la școala, mai puțin sensibil la “duritatea” primarului Ungureanu, au sărit ca arși că le nenorocesc odraslele, că-mi bat joc de copii !? Punctul meu de vedere a rămas punct de vedere, școala continuând să „evolueze”, până-n ziua cu pricina.
Referitor la ce s-a întâmplat nu de mult la școala din satul Pietriceaua, punctul meu de vedere este următorul: Elevul este un rezultat al educației făcută de părinți, de Tik Tok și alte site-uri de socializare, dar și de ceea ce cadrul didactic a reușit să facă din el la școala. Un cadru didactic bine pregătit, cu strategii didactice variate, care știe să capteze elevul la fiecare ora, este apreciat și respectat. Și tot acestui cadru didactic nu-i este frică că la orele lui vin să asiste inspectori, miniștri sau primarul. Când cadrul didactic, profesor de engleză, vine într-o instituție școlară după ce s-a perindat prin mai multe alte școli, iar tu, conducere a școlii, știai că a fost respins de alte școli, accepți angajarea la școala Brebu fără a supraveghea modul de desfășurare a orelor. În aceste condiții, au apărut probleme de disciplină din partea elevilor, aceștia manifestându-se în consecință. Mai mult, râsetele și acceptul situației din timpul orei al doamnei profesoare de engleză, fie chiar la școala din Pietriceaua, trebuie să dea mult de gândit!!!
Nu caut vinovați și nu acuz pe nimeni, dar dacă cadrele didactice s-ar axa mai mult pe pregătirea personală, pe modul de a se impune prin competență, profesionalism, ar dialoga mai mult cu elevul pe teme de școala, inclusiv în pauze, ar trata elevul ca și pe copilul lor, atunci elevul indiferent de educația primită, indiferent de mediul de unde provine, nu va mai fi pus în situația oribilă de la Brebu, vor fi evitate incidente nedorite. Este absolut necesară o analiză temeinică a întregii activități școlare și crearea unui mediu propice unui învățământ sănătos. Indiferent de situație, copiii brebenilor sunt copii cu potențial intelectual ridicat. Este rolul societății și, în primul rând al școlii, să scoată la lumină acest lucru!!
Referitor la aprecierile unor persoane ascunse pe site-urile de socializare, la adresa mea și a familiei mele, țin să vă spun următoarele: Am făcut și fac, în calitate de primar, tot ce-mi sta în putință pentru evoluția localității Brebu din toate punctele de vedere și cred că acest lucru se vede. Toate comentariile bolnave ale lașilor ascunși sub nume false, niște semidocți politici frustrați, votați sau nevotați de cetățenii din Brebu, sunt minciuni ordinare, fiind singura lor metodă de a-și arăta lipsa de educație, incapabilitatea, ura și frustrările personale, sunt oameni care niciodată nu au știut să construiască, ci doar să distrugă!!!
PRIMAR, Adrian Ungureanu