ZIARUL „ROMÂNIA LUI CARAGIALE” A FOST LANSAT LA PLOIEȘTI

               Ieri am fost invitat și am participat, în prezența a zeci de invitați, la lansarea ziarului „România lui Caragiale”, în sala Auditorum a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova. Inițiativă a Rodicăi și a lui Gabriel Georgescu, cei doi antreprenori care au pus bazele Cafenelei lui Caragiale. Apariția unui ziar tradițional o consider un act de curaj pentru ca acest ziar se va citi de pe hârtie, nu se va citi de pe telefon, se va lupta cu multiplele publicații cotidiene, care au ajuns sa ne intoxice cu murdăria stradală și nu numai, mult mai accesibilă cititorului plictisit de viață. Dacă prima apariție a fost un omagiu adus lui Caragiale, trendul pare a fi de informație, cultură, cu o atitudine pozitivă însă. Cred că se dorește să fie și un ziar de umor, satiră, însă, poate cel mai important, un ziar al faptelor bune! este făcut de oameni pentru OAMENI. Pentru că lucrurile și oamenii frumoși există, sunt lângă noi, trebuie doar să ne îndreptăm atenția asupra lor.
             Articolele care îți vor incita atenția, vor fi semnate de personalități culturale, artistice, medicale, sportive prahovene și nu numai. Seara lansării s-a îmbinat armonios cu o muzica de suflet aidoma vremurilor lui Nenea Iancu, asigurată prin momente armonioase de către Camerala Muzicor, sub bagheta dirijorului Cornel Mutu. Dacă am apreciat trupa de teatru a comunei noastre, am aplaudat cu admirație și evoluția trupelor de elevi „Rebelii” și „Excelsior”, invitate în seara magică de la o Școala Gimnazială dintr-o comuna apropiată.
            Ziarul se găsește la: Librăria Elstar, Librăria Cărturești, Teatrul Toma Caragiu Ploiești, Muzeul Ion Luca Caragiale Ploiești, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova.
            "Cărțile sunt purtători ai civilizației. Fără cărți, istoria este tăcută, literatura toantă, știința schiloadă, gândurile și imaginația în repaos" – Barbara Tuchman
 
 
  PRIMAR, Adrian Ungureanu
 
          
Ultima modificare Joi, 01 Februarie 2024 05:57