LANSARE DE CARTE INTERDISCIPLINARĂ
În peisajul idilic al Brebului, chiar pe marginea lacului, la Amfiteatrul din Parcul Primăriei s-a desfășurat ieri cel de-al patrulea eveniment interdisciplinar de lansare de carte, un concept care reunește artiști din diferite domenii plastice, literare și muzicale.
Evenimentul cultural din 25 mai, realizat de Primăria Brebu în colaborare cu Librăria ELSTAR din Câmpina, a prezentat lansarea celor două volume de filografii „Aici și acolo” și „Ai găsit ce căutăm cu toții?” ale scriitorului Ciprian Apetrei.
Simfonia de culoare redată de autor prin versuri și oglindită în fotografii culese în călătoriile sale a fost retrăită și interpretată de artiști muzicieni - soprana Livia Pisăliță, violonista Cristina Beteringhe, artiști plastici curatoriați de Raluca Enver - Ania Ivan, Carina Micu, Ăla Toderiță, Tea Anton și Bianca Mociorniță, recitatori și, desigur, critici literari profesioniști - Florin Dochia și Marius Nica.
Ciprian Apetrei este profesor de filosofie și de limba română ca limbă străin, scriitor și jurnalist ploieștean, specializat pe problematica românilor de pretutindeni. Este membru al AJRP (Asociația jurnaliștilor români de pretutindeni) și al UZPR (Uniunea jurnaliștilor profesioniști din România)
A publicat cărțile Cel de la geam (ed. Eikon, 2020), Aici și acolo. Filografii (ed. Eikon, 2022), Ai găsit ce căutăm cu toții? Filografii (ed. Eikon, 2023) și coordonează antologia în trei volume Povești călătoare, scrise de români din lumea largă (ed. Minela, 2021, 2022, 2023), care vorbesc despre identitatea celui care locuiește de un timp semnificativ în străinătate, fără să își uite țara. A scris povești în care a îmbinat folclorul românesc cu cel celtic. Publică în mod constant în reviste literare românești din țară și din străinătate.
Versurile, muzica, pictura, fotografia, literatura ne fac viața mai frumoasă și sunt deschizătoare de drumuri pentru noi toți cu mic cu mare!
Evenimentul s-a bucurat ca de obicei de un număr mare de spectatori bucuroși să trăiască un moment de suflet în mijlocul naturii elegant domesticite. Așa cum a spus de data aceasta profesorul Marius Nica, Brebu se conturează din ce in ce mai mult ca un pol cultural autohton de anvergură internațională!
PRIMAR, dr.ing. UNGUREANU Gheorghe-Adrian