Evenimente/Ştiri

Duminică, 29 Ianuarie 2023 21:16

BREBU ESTE FRUMOS ȘI IARNA!

Nu a fost an în care iarna, zăpada să prindă primăria pe picior greșit. Numai nerăbdarea unora și cârcoteala altora nejustificată, poate a lăsat zăpadă netopita pe dealuri. Dacă nu am fi oameni ci roboți, atunci nu ne-am mai serba zilele, nu am savura momente de colegialitate, fie acelea și…
Mica Unire de la 1859 a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român. Mica Unire a reprezentat un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală şi economică între cele două principate. Urmările Unirii au fost uriaşe. Practic, a marcat începutul unei epoci de realizări profunde în…
Sâmbătă, 31 Decembrie 2022 09:41

LA MULȚI ANI, 2023!

Media

Vineri, 30 Decembrie 2022 06:13

Eveniment emoționant la sfârșit de an 2022

Sfârșit de an 2022, COLINDE LA BREBU, o sală arhiplină, un eveniment de suflet, un eveniment marcant, care cu siguranță nu va fi uitat prea curând.

Media

Iulian Dumitrescu "Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Ploiești (locația „Mihai Bravu“) va fi modernizat de Consiliul Județean Prahova din fonduri europene. Continuăm investițiile la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. De această dată, proiectul pe care l-am depus pe fonduri europene se referă la extinderea, modernizarea și diversificarea serviciilor medicale din…
Pagina 1 din 14